Frati crestini,
Mai mult ca oricand, in zilele noastre se simte durerea departarii cerului de pamant. Acuma ne vedem ca si striviti de greutatea apasatoare a unei atmosfere pamantesti. Totul e o alergare in zodia globului terestru ce se vede azvarlit el insusi in haosul unei satanice macinari.
Omenirea toata e manata de biciul de foc al propriilor ei inventii, in cuptorul de jar, ars cu vapaile pacatelor sale. Caci ceea ce ne ucide pe noi toti, sunt insesi pacatele noastre. Flacarile ucigatoare ale propriilor noastre duhuri de lacomie, de nedreptati si vrajmasie, ne asmuta la o ucidere in masa. Idolii nostrii de ieri, cu care am daramat credinte sfinte si moravuri curate, ne ucid pe noi astazi...
Ieri ne-am lipsit de Imparatia cerurilor pentru a avea pe cea a pamantului! Ieri am socotit ca fericirea toata este aici pe globul nostru bolohanos, si am cautat sa alungam din suflet acel colt de imparatie cereasca intemeiata de Domnul!
Astazi insa, cu totii simtim ca pamantul e greu, e strivitor, e fara judecata, e murdar, e imbacsit de fumul masinilor care omoara si e mormantul unei vieti ce se vede dusmaneste azvarlite in intuneric si distrugere...
Fata de toate acestea, cu totii nu vad decat o singura scapare! Din nou cerul sa imbratiseze pamantul! Din nou viata sufleteasca a omenirii sa fie scaldata in baia cea sfanta a duhului celui ceresc! Din nou sa simtim lumina Soarelui ceresc care lumineaza si incalzeste de-a pururi sufletele oamenilor! Din nou sa ajungem ca in lumina lui Dumnezeu, sa vedem lumina!
Da, sa fim mai aproape de Dumnezeu si mai departe de paganatatea moravurilor celor pamantesti. Dumnezeu ne-a creat fericiti si El, ieri, astazi si oricand, nu doreste decat fericirea noastra...
Dorim cerul pe pamant, pentru ca si noi astazi din adancul durerilor noastre am ajuns sa vedem ca omenescul si pamantul e ceea ce ne-a desfigurat, ceea ce ne-a sfarmat viata si ne-a aruncat in adancul pieirii.
Sfantul Proroc Ilie pentru aceasta a luptat. El a cautat ca prin puterea cea cereasca sa rastoarne idoli, sa lumineze suflete, sa indrumeze inimi, pe care apoi sa le faca din nou fii demni ai cerului, creaturi fericite ale Parintelui ceresc...
Frati crestini,
Patria nasterii Prorocului Ilie a fost Galaadul, de ceea parte de Iordan, in vecinatatea Arabiei. Iar cetatea copilariei sale a fost Tesvi, pentru care s-a si numit Tesviteanul. El e coborator din semintia arhiereului Aaron. Tatal sau Sovac ne spune ca, la nasterea sa, a vazut in jurul pruncului Ilie, barbati invesmantati in alb care il infasurau pe copil in scutece de foc, dandu-i sa manance para de foc. Spaimantandu-se de aceasta vedenie, s-a dus la Ierusalim pentru a marturisi preotilor sl profetilor, vedenia sa. Unul din ei, inainte vazator, i-a spus: "Omule, nu te teme - vei sti ca pruncul acela va fi lacas al luminii darului lui Dumnezeu, iar cuvantul lui va fi lucrator si puternic ca focul. El va judeca pe poporul lui Izrail cu sabie si cu foc”... (Vezi Iisus Sirah XLVIII, 3-6).
Si pe masura ce pruncul crestea cu varsta, spera si cu nadejdea in Dumnezeu, iubind curatia fecioarei, petrecand intr-insa ca un inger al lui Dumnezeu, curat cu sufletul si cu trupul.
Iata insa ca vazand faradelegea poporului, care-si tragea izvorul din nelegiuirea insasi a imparatului Ahab, ce domnea in acele vremuri, s-a dus la el si i-a spus: "Din pricina ta credinta cea dreapta este nesocotita si slujirea idoleasca e in floare, pentru ca asculti de indemnurile femeii tale pagane Izabela, fiica regelui sidonean”. Dar Ahab netinand seama de aceasta mustrare, profetul ii vesti pedeapsa ce va veni asupra tarii sale, caci nu va ploua trei ani si sase luni. Si astfel si atuncea, cerul indepartandu-se de pamant, ajungand sa fie ca arama, precum spune profetul Moisi, lasa ca omenirea sa mearga pe calea faradelegilor sale. Dar pentru ca aceasta pedeapsa o ceru insusi profetul Ilie, indura si el suferintele unei secete grozave de 3 ani si jumatate. Pentru a-si ostoi setea, el merse la raul Cherit, unde a fost hranit de pasarile trimise de Dumnezeu, de corbi. Secand apoi si acest rau, merse in partile Sidonului, la satul Sarepta, unde a fost primit de o femeie vaduva ce nu avea decat o mana de faina si pusin untdelemn. Si aici, prin puterea credintei sale, savarsi minuni, inmultind faina si undelemrul ce nu se ispravira in cei trei ani de zile. Apoi vindeca pe fiul acelei femei, ce murise de naprasna.
La implinirea celor trei ani si jumatate de seceta grozava, merse la imparatul Ahab, spunandu-i ca el e pricina secetei. "N-am tulburat eu poporul, ci tu - imparate - si casa tatalui tau, pentru ca ati parasit poruncile lui Dumnezeu!”.
Si cerand sa adune pe toti slujitorii lui Baal pe muntele Carmel, pentru a se vadi pricina raului si neputinta lor, profetul Ilie ceru ca cei opt sute de preoti ai lui Baal sa aduca jertfa, ei si el, si pe care se va pogori foc din cer, acela sa fie Dumnezeul cel adevarat. Dar iata ca, desi ei se rugara de dimineata pana seara lui Baal, foc din cer nu se pogori. Atuncea Ilie, ridicand jertfa sa pe un altar ce-l inconjurara cu sant, si asupra carora varsara atata apa incat umplura toate santurile din jur, apoi inaltand rugaciune catre Dumnezeul Cel adevarat, se cobori foc din ceruri, mistuind jertfa si apa. Ingroziti fiind toti de aceasta, imparatul Ahab dadu porunca sa fie omorati slujitorii idolului Baal, dupa fagaduinta.
Si numai putina pocainta vazand profetul, si vesti pe imparat ca in curand va ploua, de aceea sa se grabeasca sa nu-l prinda ploaia pe drum. Si asa cerul se deschise si belsugul se revarsa pe pamantul ce ajunsese "ca fierul”.
Izabela insa, si incepu sa se pregateasca de razbunare. Sagetile vorbelor sale ajunsesera pana la urechile profetului. Ingrozit de acea rautate, el fugi, de data aceasta in pustiu, la Berseba, hranit fiind de un inger al Domnului, apoi tocmai in muntele Horeb, unde i se arata si-i grai Insusi Dumnezeu. Caci Domnul care este pretutindeni, auzise de descurajarea profetului, ce-si dorea moartea. Si atuncea glas ceresc, poruncindu-i sa se ascunda intr-o pestera, slobozi sa treaca pe dinaintea lui o vijelie, dar Dumnezeu nu era in acel vant. Apoi un cutremur, dar Dumnezeu nu era in acel cutremur, apoi o para de foc, dar de asemenea Dumnezeu nu era nici in ea, si, in cele din urma, trecand un vant usurel, ce sufla intr-un vazduh luminos, aici el recunoscu prezenta lui Dumnezeu, si glas ceresc auzi: "Ilie, ce cauti aici? Caci inca n-a venit timpul maniei! Si-i porunci lui sa se intoarca la chemarea sa, caci iata in popor mai sunt inca sapte mii de credinciosi care nu si-au plecat genunchiul lor idolilor!”. Si asa Ilie se intoarse la chemarea sa profetica....
Imparatul Ahab insa, nu se intoarse la calea cea dreapta. Pacatele inca il stapaneau. El e acela care a ravnit sa ia via vecinului sau Nabot, pe nedrept. Si Izabela, sotia sa, a pus la cale sa ucida pe Nabot, ca sa poata da via lacomului sau sot.
Dar iata ca si acuma, Prorocul Ilie, trimis fiind de Dumnezeu, vesti moartea grabnica a imparatului si a imparatesei, spunandu-le ca si sangele lor va fi lins de caini, precum a fost si al lui Nabot cel ucis de ei. Ceea ce se si implini.
Dupa ani de zile, profetul Ilie mustra si prevesti moartea si a urmasului lui Ahab, si anume a imparatului Ahazia care de asemenea era inchinator la idoli.
La anul 896 inainte de Hristos, profetul Ilie a fost inaltat la ceruri in chip minunat. Iar ucenicului sau iubit, profetului Elisei, ii lasa ca mostenire cojocul sau, aratand si prin aceasta lui si omenirii din toate neamurile, ca nimic din ceea ce este pamantesc nu putem lua cu noi, cand vom pleca din aceasta lume.
Fratl crestini,
Profetul Ilie a fost inaltat la cerul pe care atata de mult l-a ravnit. El dorise ca si pe pamant sa se pogoare cele ceresti si omenirea sa traiasca dupa invatatura cea cereasca, avandu-si un singur imparat si conducator al ei, pe Dumnezeu.
Iata insa, ca raiul pe pamant, in sufletul fiecaruia, l-a coborat Fiul lui Dumnezeu. Domnul nostru Iisus Hristos din ceruri a venit ca pe toti sa ne inalte la cele ceresti. El, prin puterea Sa, prin pilda Sa, si prin invatatura Sa, a indreptat privirea omenirii catre cele ceresti, pentru a putea trai fericisi in cele pamantesti. O lume noua, suprafireasca, cereasca, a revarsat in sufletele noastre, pentru ca astfel si noi sa ajungem o faptura noua, oameni ceresti. Pentru aceea si noi, in aceste grele vremuri, catre Dumnezeu ne inaltam sufletele si cu ochii inlacramati de ceea ce vedem ca face omul aproapelui sau, strigam dimpreuna cu Sf. Evanghelist Ioan: "Vino, Doamne Iisuse!” (Apoc. XXII, 20), vino cat mai degraba, fii cu noi, caci altfel pierim. La Tine, Doamne, noi aflam tot binele, toata puterea, vesnicia toata si fericirea. Pe cand fiii oamenilor cei fara Tine se duc la durere si ucidere, si in focul cel vesnic.
Doamne, si noi strigam cu Apostolul Petru, vazand pe profetul Ilie in imparatia Ta, graind cu Tine: "Bine este noua a fi cu Dumnezeu si cu cei placusi Lui”.
Sfinte Ilie, roaga-te lui Dumnezeu ca din nou sa se biruie raul din lume, ajungand ca toti sa fim, precum ai ravnit si Tu, in ascultarea cea eterna a lui Dumnezeu, Parintele fericirii celei vesnice. Amin.
Arhimandrit Dr. Vasile Vasilachi
Slujitor la Manastirea Tuturor Sfintilor
Bucuresti, 1947